Articulația coxofemurală

Articulația coxofemurala (Șold)

Articulația coxofemurală este o articulație sferică, recunoscută ca fiind cea mai mare din corpul uman. Aceasta este constituită din osul coxal și femur, având ca suprafețe articulare acetabulul și capul femurului. Aceste suprafețe sunt acoperite de un cartilaj hialin, protejându-le și evitând deteriorarea acestora. Acastă articulație este susținută de ligamentele iliofemural, pubofemural și ischiofemural, și de capsula articulară.

Ne poți contacta aici!

Rolul articulației

Această articulație prezintă o multitudine de roluri, reprezentând o articulație importantă a corpului uman. Asigură sprijinul şi susține greutatea și în poziție statică, cum ar fi statul în picioare, și în poziție dinamică, exemplu mers, alergat, sărituri si exerciții fizice. Un alt rol este reprezentat de mobilitate, articulația permițând o gamă largă de mișcări ( flexie, extensie, adducție, abducție, rotație internă, rotație externa, circumductie), astfel soldul realizează mișcări de amplitudine mare. Amortizează șocurile în timpul activităților fizice și oferă corpului stabilitate și echilibru.

  • Durere

  • Rigiditate articulară

  • Dificultate în mers

  • Inflamație și umflături

  • Pierderea forței musculare

  • Cauze mecanice

    coxartoza, fracturi de şold

  • Cauze inflamatorii

    artită, tendinită

  • Cauze traumatice

    lovituri traumatice, leziuni
    musculare

  • Cauze metabolice

    osteoporoza, osteonecroza

  • Cauze congenitale

    displazia de şold

  • Cauze neurologice

    compresia nervului sciatic,
    sindromul piriform

  • Cauze infecțioase

    osteomieltita

  • Cauze asociate stilului de viață

    suprasolicitarea,
    sedentarismul

  • Coxartoza:

    Această afecțiune reprezintă un proces degenerativ al articulației şoldului. Este caracterizată prin degradarea cartilajului articular de la nivelul suprafețelor articulare. În momentul în care acest cartilaj se subțiază și dispare, capul femural și acetabulul intră în contact direct, ceea ce duce la durere și inflamație.

  • Fractură de șold:

    Fractură este ruptura osului care poate fi asociată și cu alte leziuni ale părților moi. Cea mai comună este ruptura osului femural. Ruptura este de obicei asociată cu osteoporoza.

  • Tendinita iliopsoasă și bursita trohanteriana:

    Tendinita iliopsoasă reprezintă inflamația tendonului iliopsoas, care de obicei apar în urma suprasolicitării. Bursita trohanteriana este inflamația bursitei. Bursita este o formațiune plină cu lichid care favorizează mișcările dintre tendoane și os. Aceste două sunt afecțiuni inflamatorii care țintesc formațiunile moi din jurul articulației coxofemurale.

  • Necroza avasculară a capului femural (osteonecroza):

    Este o afecțiune care constă în întreruperea fluxului de sânge de la nivelul capului femural. Această lipsă de sânge produce moartea țesutului osos, ceea ce determină prăbușirea capului femural.

  • Displazia de şold:

    Este o afecțiune congenitală în care articulația șoldului se dezvoltă anormal, ceea ce duce la o aliniere incorectă între capului femural și acetabul. Această aliniere incorectă poate duce la luxație.

  • Tratament conservator

    Tratament aplicat în afecțiunile ușoare și moderate (tendinita sau artroză).

    • Medicamentație
    • Kinetoterapie
    • Modificări ale stilului de viață
  • Tratament minim invaziv

    Tratament aplicat atunci când tratamentul conservator nu dă rezultate.

    • Injecții intraarticulare (Acid hialuronic, PRP)
    • Artroscopie
  • Tratament chirurgical

    Recomandat în cazuri severe.

    • Artroplastie totală de șold
    • Artroplastie parțială
    • Osteotomie
    • Sinovectomie

Sfaturi

Iată câteva sfaturi dacă te confrunți cu disconfort la nivelul articulației șoldului:
-Consultă un specialist
-Adoptă un stil de viață activ
-Menține o greutate corporală normală
-Evită mișcările repetitive și suprasolicitarea
-Îmbunătățește-ți postura