Ana Dinu - specialist fitness

Numele meu este Ana Dinu, specialist în fitness. Pentru mine sportul a fost cel care ma disciplinat si care mi-a modelat spiritul competitiv si perseverenta, caracteristici pe care imi doresc sa le transmita mai departe oamenilor, prin meseria de antrenor fitness.

ana dinu optimize body center

Mi-am început viața sportivă la vârsta de 8 ani atunci când am fost selectată pentru a face parte din grupa de atletism. Timp de 11 ani, legitimată la clubul CSM București am reușit să câștige nenumărate medalii la Competițiile Naționale în probele de garduri și sărituri.

Din dorința de a înțelege mai multe despre domeniul în care am activat ca sportivă de performanță, mi-am continuat în domeniul sportului și am absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport (specializarea Kinetoterapie), cât și cursul de fitness din cadrul acestuia.

Experiența mea mă recomandă specialist în fitness, capabil să efectueze planuri de antrenament de mare eficiență.

Sportul te învață să ai caracter, te învață să joci după reguli, te învață să vrei să câștigi dar și să pierzi - Billie Jean King