Cristina Anghel - Manager de operațiuni

Cristina Anghel este o persoană profund dedicată relaționării umane, cu o energie pozitivă și o empatie naturală față de nevoile celor din jur. Acolo unde a existat oportunitatea de a ajuta, Cristina nu a ezitat niciodată să se implice cu toată inima.

Această disponibilitate de a oferi sprijin i-a adus nu doar împlinire umană și emoțională, ci și o satisfacție profesională profundă.

Cu o fire creativă și o apreciere autentică pentru frumos și real, Cristina a explorat în adolescență domenii precum cinematografia, modellingul și media.

Ulterior, a urmat studii în Jurnalism, Comunicare, PR și Marketing, domenii care au devenit parte integrantă din parcursul ei profesional atât în România, cât și la nivel internațional, timp de peste 10 ani.

După ce a devenit mamă și și-a întemeiat o familie, Cristina s-a reorientat profesional către zona de management în domenii care reflectă pasiunile sale – wellness și wellbeing.

Interesul său pentru echilibrul dintre minte și corp a condus-o spre studii suplimentare în Nutriție și Fitness, participând la cursuri autorizate de specialitate.

Este, de asemenea, practicantă activă de Pilates și Yoga.

În cadrul Optimize Body Center, Cristina ocupă rolul de manager de operațiuni, având ca misiune coordonarea și menținerea unei structuri solide între toate departamentele centrului. Printr-o colaborare strânsă între echipele noastre, ne asigurăm că fiecare persoană care ne trece pragul beneficiază de servicii personalizate 100%, de cea mai înaltă calitate, cu rezultate maxime, menite să aducă schimbări reale în viața celor care aleg să își preia controlul asupra propriei sănătăți.

Cristina păstrează un contact constant cu nevoile și dorințele clienților noștri, contribuind activ la crearea unui mediu în care stilul de viață sănătos devine o rutină durabilă, plină de împliniri și reușite.

Împreună cu echipa noastră de specialiști în recuperare medicală, nutriție și fitness medical – completată de un departament de ortopedie și traumatologie coordonat de personal medical – la Optimize Body Center dezvoltăm planuri de sănătate adaptate nevoilor cotidiene ale fiecărei persoane, pentru a le sprijini să devină cea mai bună versiune a lor – fizic, funcțional și mental.

Motto -Be real! Stay strong and beautiful!